Dinţii de lapte pot ajuta într-o zi la identificarea copiilor cu risc de a dezvolta tulburări mintale mai târziu în viaţă.

La fel ca inelele unui copac, dinţii conţin linii de creştere care pot dezvălui indicii despre experienţele copilăriei. O echipă de specialişti britanici a analizat 70 de dinţi primari recoltaţi de la 70 de copii înscrişi în studiul „Copiii anilor 90” (cunoscut şi sub numele de Studiul longitudinal al părinţilor şi copiilor Avon), cu sediul la Universitatea din Bristol. Părinţii au donat dinţi primari (în special, dinţii ascuţiţi de pe fiecare parte a zonei frontale a gurii, cunoscuţi sub numele de canini) care au căzut în mod natural din gura copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani.

Rezultatele acestui studiu ar putea duce într-o zi la dezvoltarea unui instrument atât de necesar pentru identificarea copiilor care au fost expuşi la adversitatea timpurie a vieţii, care este un factor de risc pentru problemele psihologice, permiţându-le să fie monitorizaţi şi ghidați către tratamente preventive, dacă este necesar.

Originea acestui studiu datează de câţiva ani, când autorul principal, Erin C. Dunn, a aflat despre munca în domeniul antropologiei care ar putea ajuta la rezolvarea unei probleme de lungă durată în propria cercetare. Dunn este epidemiolog social şi psihiatric şi investigator în Unitatea de Genetică Psihiatrică şi Neurodezvoltare a MGH. Ea studiază efectele adversităţii din copilărie, despre care cercetările sugerează că este responsabilă pentru până la o treime din toate tulburările de sănătate mintală. Dunn este interesat în special de momentul în care apar aceste evenimente adverse şi de a descoperi dacă există perioade sensibile în timpul dezvoltării copilului când expunerea la adversitate este deosebit de dăunătoare. Cu toate acestea, Dunn observă că ea şi alţi oameni de ştiinţă nu au instrumente eficiente pentru măsurarea expunerii la adversitatea copilăriei. A întreba oamenii (sau părinţii lor) despre experienţele dureroase din primii ani este o metodă, dar aceasta este vulnerabilă la o amintire slabă sau la reticenţa de a împărtăşi amintiri dificile. „Acesta este un obstacol pentru acest domeniu”, spune Dunn.

Cu toate acestea, Dunn a fost intrigată să afle că antropologii au studiat de multă vreme dinții oamenilor din epocile trecute pentru a afla despre viața lor. „Dinţii creează o înregistrare permanentă a diferitelor tipuri de experienţe de viață”, spune ea. Expunerea la surse de stres fizic, cum ar fi alimentaţia deficitară sau bolile, poate afecta formarea smalţului dentar şi poate duce la linii de creştere pronunţate în interiorul dinţilor, numite linii de stres, care sunt similare cu inelele dintr-un copac care îi marchează vârsta. Așa cum grosimea inelelor de creştere a copacilor poate varia în funcţie de clima din jurul copacului pe măsură ce se formează, liniile de creştere a dinţilor pot varia, de asemenea, în funcţie de mediul şi experienţele pe care le are un copil în uter şi, la scurt timp după aceea, momentul în care se formează dinţii. Se crede că liniile de stres mai groase indică condiţii de viaţă mai stresante.

Dunn a dezvoltat o ipoteză conform căreia lăţimea unui soi în special, numită linia neonatală (NNL), ar putea servi ca un indicator al faptului că mama unui copil a experimentat niveluri ridicate de stres psihologic în timpul sarcinii (când dinţii se formează deja) şi la începutul perioadei de după naştere.

Pentru a testa această ipoteză, Dunn şi doi alţi doi specialişti au condus o echipă care să analizeze dinţii. Lăţimea NNL a fost măsurată folosind microscoape. Mamele au completat chestionare în timpul şi la scurt timp după sarcină, care întrebau despre patru factori despre care se ştie că afectează dezvoltarea copilului: evenimente stresante în perioada prenatală, istoricul matern de probleme psihologice, calitatea cartierului (dacă nivelul sărăciei a fost ridicat sau nesigur, de exemplu), şi nivelul de sprijin social.

Au apărut mai multe modele clare. Copiii ale căror mame au avut istoric de depresie severă sau alte probleme psihiatrice de-a lungul vieţii, precum şi mamele care au experimentat depresie sau anxietate la 32 de săptămâni de sarcină, au avut mai multe şanse decât alţi copii să aibă NNL mai groase. Între timp, copiii mamelor care au primit sprijin social semnificativ la scurt timp după sarcină au avut tendinţa de a avea NNL mai subţiri. Aceste tendinţe au rămas intacte după ce cercetătorii au controlat alţi factori despre care se ştie că influenţează lăţimea NNL, inclusiv suplimentarea cu fier în timpul sarcinii, vârsta gestaţională (timpul dintre concepţie şi naştere) şi obezitatea maternă.

Nimeni nu este sigur ce cauzează formarea NNL, spune Dunn, dar este posibil ca o mamă care se confruntă cu anxietate sau depresie să producă mai mult cortizol, „hormonul stresului”, care interferează cu celulele care creează smalţul. Inflamaţia sistemică este un alt candidat, spune Dunn, care speră să studieze modul în care se formează NNL. Şi dacă rezultatele acestei cercetări pot fi replicate într-un studiu mai amplu, ea consideră că NNL şi alte semne de creştere a dinţilor ar putea fi folosite în viitor pentru a identifica copiii care au fost expuşi la adversitatea timpurie a vieţii. „Atunci îi putem conecta pe aceşti copii la intervenţii”, spune Dunn, „astfel încât să putem preveni apariţia tulburărilor de sănătate mintală şi să facem asta cât mai devreme posibil în timpul vieţii”. Sursa: sciencedaily.com