Prevenţia medicală nu este deloc unul dintre punctele forte ale românilor în general, iar când vine vorba despre stomatologie majoritatea oamenilor nu merg decât atunci când dinţii se degradează foarte tare şi ajung să provoace dureri puternice. Deşi de multe ori nu le acordăm atenţia necesară, dinţii reprezintă o parte foarte importantă pentru sănătatea noastră, iar pe lângă periajul zilnic ce ar trebui făcut, vizita la medicul stomatolog cel puţin de două ori pe an ar trebui să intre în obiceiul nostru. Astfel se descoperă eventuale daune dentare şi se tratează înainte ca acestea să avanseze şi să provoace căderea dinţilor, lucru care este cât se poate de nedorit, atât din punct de vedere estetic, dar şi al bunăstării corpului nostru.
Un medic stomatolog bun va depista aceste daune incipiente şi le va trata din timp pentru a preveni distrugerea dinţilor. Mediul stomatolog Lucian Chilom este unul dintre cei mai buni în domeniul medicinei dentare, acesta fiind primul care a adus în Râmnicu Vâlcea tehnica de Endodonţie Microscopică, iar ulterior în cadrul clincii Dr. Lucian Chilom a fost adăugată specializarea de implantologie.
2021 a însemnat anul dezvoltării pentru Clinica Dr. Lucian Chilom, realizându-se investiţii masive în echipamente, pregătire profesională şi o clădire nouă, construită de la zero, cu spaţii mari şi primitoare pentru pacienţi. De asemenea, pentru a marca această realizare importantă, la Clinica Dr. Lucian Chilom se desfăşoară o promoţie pentru pacienţii care vin la un consult sau intervenţie medicală prin intermediul site-ului. Aceştia vor beneficia de o reducere cu 5% din preţul intervenţiei dorite. Tot ce trebuie să faceţi este să menţionaţi atunci când mergeţi la un consult faptul că doriţi serviciul cu reducerea de 5% oferită pe site.